Programul nostru de sterilizare și returnare a fost reluat cu succes săptămâna aceasta, printr-un efort comun al echipei noastre și al doi veterinari dedicați din Croația. Le suntem profund recunoscători pentru profesionalismul, energia și implicarea lor necondiționată. Colaborarea cu acești tineri specialiști a adus un plus de eficiență și speranță în activitatea noastră. Mii de mulțumiri partenerilor noștri di Germania de la organizația ITV Grenzenlos pentru aranjarea acestui program de sterilizare și pentru că au plătit cheltuielile de drum.
În paralel, au fost sterilizați și cei 10 câini capturați anterior în zona Sânmartin, ceea ce marchează un pas important în controlul populației canine din comunitate. În total, 45 de câini au fost sterilizați în această etapă a programului. După intervenție și perioada de recuperare, majoritatea au fost returnați în teritoriu sau reintegrați în gospodăriile de unde au fost preluați.
Sterilizarea este singura soluție sustenabilă, eficientă și umană pentru a preveni înmulțirea necontrolată a câinilor și suferința acestora. Nu doar că reduce numărul animalelor abandonate, ci le oferă o șansă reală la o viață demnă.
Continuăm. Pentru ei. Cu aceeași responsabilitate.














